luni, 12 ianuarie 2009

SCRISOARE DESCHISA - SOLICITARI

Considerând că este anormal ca cetăţenii să afle despre un proiect atât de important de pe site-ul internet al iniţiatorului privat, societatea civilă vă adresează următoarele întrebări la care aşteptăm să daţi publicităţii grabnic răspunsuri clare:

1. ce a existat pe acel teren înainte de construirea fundaţiilor actuale?

2. cine şi când a dat aviz pentru demararea proiectului?


3. când a fost eliberat Acordul de Mediu (absolut necesar într-un proiect de asemenea amploare) pentru actualul proiect Dâmboviţa Center şi cine l-a semnat?


4. care sunt rezultatele Studiului de Impact asupra mediului elaborate pentru Dâmboviţa Center (datele cu privire la calitatea aerului, la spaţiul verde, la influenţa asupra pânzei de apă freatică, la sistemul de alimentare şi evacuare a apei, la densitatea populaţiei zonei, la gradul de ocupare a terenului, ori la influenţa traficului din zonă etc)?


5. cum a fost aplicată HCGMB 10/2001 în cazul Dâmboviţa Center ?


6. a fost supus dezbaterii publice (cf. Legii 86/200 care preia Convenţia de la Aarhus parafată de România în anul 2000) acest studiu de impact? Dacă da – când?

7. ce specifică PUG pentru această zonă?

Va solicitam organizarea unei dezbateri publice inainte de supunerea spre aprobare a acestui proiect Consiliului General al Municipiului Bucuresti

Cosemnatari pe o lista deschisa: Alianta Civica, Arhiterra, Eco-Civica, Salvati Bucurestiul, Eco-Assist, Komunitas, Viitor Plus, Greeninitiative, Bate saua sa priceapa Iapa, Salvati Vama Veche, Grupul Civic Bucuresti, Alma-RO
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu